Opel Insignia Sports Tourer - Dinamică la conducere

Test drive

Un test drive îți poate spune mai multe decât o mie de imagini. Fă clic aici pentru a experimenta realitatea.

Programează-te pentru un test drive

Link-uri utile

SPAŢIU, GRAŢIE & PUTERE.

Autovehiculul Opel Insignia Sports Tourer combină cele mai avansate tehnologii cu un pachet de distribuție a puterii, suspensie și funcții de manevrabilitate pentru o călătorie plăcută în fiecare moment.

 

Citește în continuare pentru a afla mai multe detalii despre caracteristicile excepționale de conducere dinamică și inovațiile tehnologice ale modelului Insignia Sports Tourer, precum șasiul FlexRide și sistemul de tracțiune integrală adaptivă, combinate cu transmisiile potrivite.

Enlarge

Șasiul FlexRide

Cel mai bun sistem electronic de control al șasiului din această clasă de autovehicule aparţine, bineînţeles, modelului Insignia Sports Tourer. Sistemul de Control al Modului de Rulare reacţionează în timp real la schimbarea condițiilor. În condiții extreme, sistemul FlexRide setează automat controlul continuu al amortizării (CDC) pentru a funcţiona împreună cu sistemul ABS cu 4 canale şi distribuţie electronică a forţei de frânare, sistemul de control al tracțiunii şi ESP®Plus, pentru a asigura cel mai mare nivel al siguranţei active disponibil.

 

În condiţii normale poţi selecta modul Sport, Tour sau Normal pentru ca stilul de conducere să fie în consonanță cu stările tale de spirit. Poţi, de asemenea, să-ți introduci preferinţele în setările modului Sport, pentru o personalizare la superlativ.

 

Această inteligenţă ieşită din comun este completată perfect de ingineria şasiului. Suspensia faţă HiPerStrut opţională practic elimină fenomenul de mișcare violentă a volanului provocată de cuplul ridicat la accelerare bruscă şi, de asemenea, limitează vibraţiile nedorite cauzate de suprafețe accidentate și alte obstacole. Suspensia spate multilink este, la rândul său, perfect adaptată la sistemul FlexRide. Întregul ansamblu este perfect echilibrat pentru a-ţi asigura siguranţă, confort şi plăcerea de a conduce.


Enlarge

Tracțiune integrală adaptivă

Caracteristicile excelente de conducere pe șosea ale autovehiculului Opel Insignia Sports Tourer sunt îmbunătățite și mai mult cu ajutorul sistemului de tracțiune integrală. Cuplul este distribuit automat nu doar între puntea față și puntea spate, ci și între roțile stânga și dreapta din spate, oferind tracțiune maximă, stabilitate și dinamică de conducere de excepție. Șasiul Super-Sport disponibil opțional (pentru versiunile Sport și Cosmo şi motoare selectate) este prevăzut cu suspensia față HiPerStrut de la Opel, care protejează direcția de efectele negative ale unui cuplu ridicat al motorului. Include, de asemenea, frânele Brembo de înaltă performanță și un șasiu coborât, pentru o manevrabilitate excelentă.

 

Sistemul de tracțiune integrală adaptivă este complet compatibil cu toate celelalte sisteme de control dinamic ale Opel Insignia Sports Tourer. De aceea, sistemul oferă, de asemenea, un răspuns mai sportiv atunci când este activat modul „Sport”.

 

Sistemul de tracțiune integrală avansat al modelului Insignia Sports Tourer nu este disponibil doar pentru motoarele pe benzină foarte performante 2.0 Turbo ECOTEC® cu injecție directă, ci și pentru unitățile extrem de eficiente 2.0 CDTI ce dezvoltă o putere de 120 kW (163 cp) și 125 kW (170 cp) şi 2.0 BiTurbo CDTI de 143 kW (195 cp).


Sisteme de propulsie de ultimă generație

Acestea promit o putere uniformă şi multă personalitate, fără penalizări la capitolul consum de carburant sau emisii. Realitatea este senzaţională. Inginerii de la Opel au creat pentru Insignia Sports Tourer o gamă de sisteme de propulsie care colaborează cu tehnologiile şi şasiul avansat pentru a te transporta într-o dimensiune nouă a motoarelor uşoare şi ecologice.

 

Află mai multe detalii...


Motoare pe benzină

Cauţi ceva cu adevărat special? Putere ecologică, ce poate fi utilizată zilnic cu costuri reduse? Atunci ia în calcul motorul 1.6 Turbo ECOTEC® Euro 6 cu injecție directă. Vei beneficia de o putere de 125 kW (170 cp) oferită de primul exemplar dintr-o generaţie nouă de unităţi de propulsie pe benzină extrem de ecologice şi eficiente. Şi dacă nu este de ajuns, fratele mai mare, motorul 2.0 Turbo ECOTEC® cu injecție directă este gata să asigure o putere de 184 kW (250 cp) şi un cuplu de 400 Nm. Ambele reprezintă soluții rezonabile care asigură o putere suficientă şi în acelaşi timp reduc consumul de carburant şi emisiile, la fel ca motorul de 1,8 litri şi în special cel turbo de 1,4 litri, cu o putere de 103 kW (140 cp), care are, de asemenea, certificare pentru standardul Euro 6. Gama completă oferă ceva pentru oricine, de oriunde. Ceva bun.


Motoare diesel

O gamă completă de motoare diesel avansate satisface orice preferinţe în materie de performanţe, de la 81 kW (110 cp) la 143 kW (195 cp). Motorul avansat 2.0 CDTI de 125 kW (170 cp), cu tehnologie BlueInjection pentru reducerea emisiilor de oxizi de azot (NOX), îndeplineşte cerinţele standardului Euro 6 şi este disponibil cu transmisie manuală cu 6 trepte de viteză.

Pentru o dinamică remarcabilă, alege unitatea superioară 2.0 BiTurbo CDTI de 143 kW (195 cp). În ceea ce priveşte puterea şi eficienţa diesel, the Insignia Sports Tourer deţine toate răspunsurile.


Enlarge

ecoFLEX

Pentru unii șoferi protecția mediului este cel mai important aspect. Dacă împărtășeşti acest angajament, noul Opel Insignia Sports Tourer îţi oferă o alternativă veritabilă. Motoarele 2.0 CDTI cu sistem Start/Stop ale modelului Opel Insignia Sports Tourer ecoFLEX dezvoltă o putere de 103 kW (140 cp), respectiv de 88 kW (120 cp), cu un consum mixt de numai 3,9 litri şi reduc emisiile de CO2 la doar 104 g/km.

 

Prin optimizarea calibrării motorului cu detectarea presiunii de combustie, adaptarea raportului de transmisie final, coborârea şasiului, utilizarea unor pneuri cu rezistență redusă la rulare, a unui obturator automat pentru grila radiatorului şi a sistemului Start/Stop, autovehiculul Opel Insignia Sports Tourer ecoFLEX protejează mediul fără a face compromisuri în materie de performanță.


Sistemul Start/Stop și Pachetul de tehnologii ecoFLEX

Aproape toate motoarele sunt disponibile cu un pachet de tehnologii ecoFLEX și cu sistemul Start/Stop în combinație cu o transmisie manuală.

 

Sistemul Start/Stop reduce suplimentar consumul de carburant, în special în traficul urban. Motorul se oprește atunci când autovehiculul staționează cu transmisia în poziția neutră și apoi pornește instantaneu imediat ce pedala de ambreiaj este apăsată din nou. Sistemul poate fi activat/dezactivat prin intermediul unui buton de pe panoul de instrumente. Atunci când sistemul este activ și motorul s-a oprit, acul tahometrului se deplasează în poziția „AUTOSTOP” pentru a semnaliza că motorul este pregătit să pornească automat. Sistemul Start/Stop utilizează un generator avansat, un demaror și o baterie specială.


Enlarge

Transmisii

Toate variantele modelului Opel Insignia Sports Tourer sunt prevăzute cu sisteme de transmisie cu 6 trepte de viteză. Transmisia automată este prevăzută cu funcția ActiveSelect® pentru o comutare secvențială a treptelor de viteză. Transmisiile manuale cu 6 trepte de viteză sunt optimizate pentru a reduce frecarea şi a asigura precizie în comutarea treptelor de viteză. În fond, arhitectura optimă şi precizia tuturor transmisiilor asigură o conducere mai relaxată, mai economică şi mult mai plăcută.


1:

Consum de carburant în l/100 km: urban 11,5–4,7, extraurban 6,6–3,5, mixt 8,4–3,9; emisii de CO2 în g/km: 197–104 în regim mixt.

 

În conformitate cu regulamentele R (CE) nr. 715/2007 şi R (CE) nr. 692/2008 (în versiunile în vigoare).