Combo Tour

Descriere

Spaţiu pentru aventură.

Aceste două versiuni super-echipate ale modelului Opel Combo Passenger adaugă versatilităţii standard stil şi aventură. Opel Combo Sport (sus) prezintă un design sportiv atât în interior, cât şi la exterior. Sau, în cazul în care preferaţi un stil de viaţă mai activ, atunci versiunea Opel Combo Arizona (dreapta) cu gardă la sol mai mare şi stilizare atrăgătoare este cel mai potrivit pentru dumneavoastră.

 

Deschis către orice.

Viaţa nu este întotdeauna previzibilă, astfel că este bine de ştiut că vă puteţi baza pe Opel Combo, indiferent de situaţiile cu care vă confruntaţi. Fie că este vorba despre serviciu sau despre petrecerea timpului liber, sau despre îmbinarea celor două, modelul Opel Combo depăşeşte orice obstacol. Uşile laterale glisante facilitează accesul la scaunele spate de mari dimensiuni, care pot fi rabatate cu uşurinţă. Acest lucru aproape că dublează spaţiul de încărcare deja impresionant, accesul făcându-se deopotrivă şi prin uşile din spate sau hayon. Indiferent de necesităţile cu care vă confruntaţi zilnic, Opel Combo face loc pentru orice.

 

Gata pentru viaţă.

Cu pachetul său amplu de funcţii de siguranţă activă şi pasivă, combinat cu o gamă de motoare diesel sau pe benzină eficiente şi fiabile, modelul Opel Combo oferă deopotrivă siguranţă şi plăcere de a conduce.

 

Infotainment. Distrat, conectat şi informat.

În timp ce conduceţi, vă puteţi bucura de muzică, puteţi comunica, beneficia de cele mai recente informaţii din trafic sau de indicaţiile sistemului de navigaţie. Opel Combo este disponibil împreună cu o serie de dotări integrate, care sunt uşor de utilizat.

 

Creaţi-vă propriul mediu.

Deopotrivă confortabilă şi durabilă, tapiţeria scaunelor modelului Opel Combo este disponibilă într-o gamă de culori atractive.

 

Nu a fost niciodată mai uşor să vă personalizaţi propriul Opel Combo.

Nu vă grăbiţi, relaxaţi-vă şi bucuraţi-vă de beneficiile oferite de noile pachete.
Dumneavoastră şi autovehiculul dumneavoastră Opel Combo sunteţi cu certitudine o combinaţie câştigătoare. Iar acum aveţi posibilitatea de a alege din nu mai puţin de opt pachete de dotări opţionale pentru a vă optimiza autovehiculul Opel Combo, astfel încât acesta să răspundă pe deplin necesităţilor dumneavoastră. Indiferent de cerinţele dumneavoastră, există un pachet de dotări opţionale care vă va face autovehiculul Opel Combo şi mai special.