Electrificare: noul Opel Corsa-e câștigă premiul “golden steering wheel 2020
- Cel mai bun autovehicul de dimensiuni mici: modelul Corsa-e complet electric reușește în fața unor competitori puternici
- Câștigător în serie: “Best Buy Car of Europe” and “Company Car of the Year”
- Tradiție de durată: Corsa-e este cel de-al 18-lea model Opel care a câştigat premiul “Golden Steering Wheel 2020” (Volanul de aur)
Rüsselsheim/Berlin. Noul Opel Corsa își continuă drumul încununat cu succes și a revendicat acum unul dintre cele mai importante premii din industria auto germană: “Golden Steering Wheel 2020” (Volanul de aur). Modelul Corsa-e complet electric a primit premiul astăzi. Corsa-e și-a învins în mod detașat rivalii puternici, luând premiul întâi la categoria autovehiculelor de mici dimensiuni. Cel mai bine vândut autovehicul de mici dimensiuni din Germania este la fel de electrizant pentru experți și cititorii publicațiilor Auto Bild și Bild am Sonntag ca și pentru clienți.
„Opel este electric”, spune CEO-ul Opel, Michael Lohscheller, „și noul nostru Opel Corsa-e este cea mai bună dovadă. Acesta demonstrează că un autovehicul electric din momentul de față poate fi nu doar dinamic și practic, ci și accesibil pentru toată lumea. Ne mândrim cu modul în care Corsa-e îi convinge pe toți: clienții noștri, cititorii publicațiilor Auto Bild și Bild am Sonntag, precum și juriul format din experți și celebrități.”
Ca de obicei, câștigătorii au trebuit să treacă de două obstacole pentru a obține victoria. În primul rând, cititorii revistei Auto Bild și ai ziarului Bild am Sonntag și-au ales favoritele din fiecare categorie pentru finală. Apoi, un juriu format din jurnaliști, piloți de curse și experți auto a testat fiecare finalistă pe pista de curse DEKRA-Lausitzring, folosind criterii bazate pe metoda de testare Auto Bild. Cu un total de 3.218 de puncte, noul Opel Corsa-e a surclasat în cele din urmă concurența puternică din categoria autovehiculelor de mici dimensiuni, depășind modelul clasat pe locul doi, Hyundai i20, și cel de pe locul trei, VW e-Up, cu peste 141, respectiv 431 de puncte.
Opel Corsa-e: mobilitate electrică în cea mai bună formă a sa
Cu o putere de 136 cp (100 kW) și un cuplu de 260 Nm dezvoltat de la prima apăsare a pedalei de accelerație, Corsa-e oferă mobilitatea electrică de ultimă generație. Cu o autonomie de până la 337 km conform ciclului WLTP[1], modelul agil cu cinci locuri este adecvat pentru utilizarea zilnică. Folosind 100 kW curent continuu, bateria de 50 kWh poate fi încărcată rapid până la 80% din capacitatea sa în 30 de minute. Modelul Corsa-e este pregătit pentru toate opțiunile de încărcare: prin stație de încărcare cu montare pe perete, încărcare de mare viteză sau prin cablu pentru prize de uz casnic.
Modelul Corsa-e de bază oferă deja un sistem automat de climatizare cu telecomandă, frână de parcare electrică și funcția de pornire fără cheie, sistemul de infotainment Multimedia Radio cu ecran color tactil de 7" compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto și un post de conducere digitalizat. Sisteme precum sistemul de avertizare privind o coliziune frontală cu frânare automată de urgență și detectarea pietonilor, asistentul pentru menținerea benzii de circulație, sistemul de recunoaștere a indicatoarelor rutiere și tempomatul inteligent sunt disponibile, de asemenea, fără costuri suplimentare.
Generația curentă Corsa: cel mai bine vândut autovehicul de mici dimensiuni
„Volanul de aur” își ocupă acum cu mândrie locul în vitrina cu trofee a noului Corsa. Juriul AUTOBEST a numit deja cel mai bine vândut autovehicul de mici dimensiuni „Best Buy Car of Europe 2020” (Cea mai bună achiziție din Europa 2020). În Germania, Corsa a câștigat titlul de „Autovehiculul de firmă al anului” la categoria autovehiculelor compacte. Publicaţiile Auto Bild și Computer Bild au oferit premiul pentru „Autovehicul conectat al anului 2019” noului model Opel. Modelul Corsa-e este cel de-al 18-lea câștigător Opel al premiului „Volanul de aur”, continuând o lungă tradiție.
Anul câștigării premiului „Volanul de aur” |
Model |
1978 |
Opel Senator A |
1979 |
Opel Kadett D |
1981 |
Opel Ascona C |
1982 |
Opel Corsa A |
1984 |
Opel Kadett E |
1987 |
Opel Senator B |
1990 |
Opel Calibra |
1994 |
Opel Omega B |
1995 |
Opel Vectra B |
1999 |
Opel Zafira A |
2002 |
Opel Vectra C |
2005 |
Opel Zafira B |
2009 |
Opel Astra J |
2010 |
Opel Meriva B |
2012 |
Opel Zafira Tourer |
2015 |
Opel Astra K |
2017 |
Opel Ampera-e |
2020 |
Opel Corsa-e |
1978 – Opel Senator A: primul premiu „Volanul de aur”
1979 – Opel Kadett D: un câştigător cu un spaţiu de excepţie
1981 – Opel Ascona C: trei este un număr norocos
1982 – Opel Corsa A: autovehicul mic, impact uriaş
1984 – Opel Kadett E: alt câştigător din clasa compactă
1987 – Opel Senator B: totul sau nimic
1990 – Opel Calibra: atletul perfect
1994 – Opel Omega B: autovehiculul de mari dimensiuni este numărul 1
1995 – Opel Vectra B: oglinzi exterioare cu formă aerodinamică
1999 – Opel Zafira A: artistul versatil cu şapte scaune
2002 – Opel Vectra C: maestrul în electronică
2005 – Opel Zafira B: al 12-lea mare câştigător al premiului
2009 – Opel Astra J - măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană
2010 – Opel Meriva B: inteligent, compact, învingător
2012 – Opel Zafira Tourer: un lounge pe roţi
2015 – Opel Astra K: avans considerabil
2017 – Opel Ampera-e: campionul autonomiei electrice
2020 – Opel Corsa-e: cel mai bine vândut model electrificat
Contact:
Nadia Valentina PIETREANU
Marketing and Communication Director
Tel: +40 749180022
Nadia.Pietreanu@opelautomotive.ro